Rugăciunea este o vorbire a omului cu Dumnezeu, cine se roagă vorbește cu Dumnezeu, cu sfinții, cu sfinții îngeri cu Maica Domnului, de fapt omul își înalță mintea către Dumnezeu pentru a se umple de bunătățile divine.
Rugăciunea este fapta cea mai mare a lumii, căci este cauza tuturor bunătăților din lume, Blaise Pascal spunea că: „Omul este cea mai mare ființă a lumii, când? Când stă în genunchi și se roagă Creatorului său, atunci începe tot universul.”
Nu putem vorbi despre cultul religios și despre religie fără să vorbim și despre rugăciune, care este cel mai important act de cult, însăși esența, viața cultului creștin. „Rugăciunea ne întărește mintea mai mult decât învățătura”(Urmarea lui Hristos).
Când zicem religie sau cult divin, zicem rugăciune: căință, cerere, mulțumire, iubire și adorare sfântă. Oamenii s-au rugat totdeauna în cămări și în temple, la răspântii de drumuri, în vreme de grea cumpănă, în clipe istorice și mai ales la durere. Îi întâlnim suspinând și lăcrimând, în genunchi, cu fruntea în pulbere, cu cenușă pe cap, cu mâinile ridicate spre cer, implorând harul, cerșind ajutorul, mulțumind, lăudând sau chiar blestemând. „Rugăciunea este liman pentru cei învăluiți în vifor, ancoră pentru cei asupriți de valuri, comoară pentru cei săraci, adăpost pentru cei bogați, ajutor contra bolilor pentru cei slabi și apărare a sănătății pentru cei tari” (Fericitul Augustin).
Auzim pe Sântul Apostol Pavel zicând: „Aduceți Domnului roadă buzelor voastre”, „Rugați-vă neîncetat”, „Faceți cereri, mulțumiri”, iar Psalmistul striga: „Doamne, auzi rugăciunea mea, să se îndrepteze rugăciunea mea, ca tămâia înaintea Ta!”, „Bine voi cuvânta pe Domnul, pururea lauda Lui în gura mea”. Cu toții ne rugăm, pentru că suntem încredințați, dintr-o negrăită experiență interioară, că rugăciunea înviorează speranțele, întărește credința, sporește iubirea, reconfortează sufletul, înalță inima, ne luminează viața, ne pune în legătură cu Creatorul și ne face mai buni. Numai cine nu s-a rugat, nu a suspinat, nu a îngenunchiat și nu a lăcrimat niciodată, nu simte bucuriile, mângâierile și binefacerile reconfortante ale rugăciunii.
Cele dintâi cuvinte ale Mântuitorului către neamul omenesc cel căzut au fost: „Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția Cerurilor” (Mt. 4, 17). Drept aceea, până când vei intra în Împărăție, bate la porțile ei prin pocăința și prin rugăciune. Adu Lui Dumnezeu prinos de rugăciune smerită pentru virtuțile și nevoințele evlavioase săvârșite de tine: curăță-le, desăvârșește-le prin rugăciune și pocăință. Spune despre ele în rugăciunea ta, ceea ce spunea în rugăciunea sa de fiecare zi dreptul Iov despre copiii săi: Nu cumva să fi gândit feciorii rele împotriva lui Dumnezeu în inimile lor” (Iov 1, 5)
Pruncul vestește prin plâns toate dorințele sale: și rugăciunea ta să fie totdeauna însoțită de plâns. Nu numai în cuvintele rugăciunii, ci și tăcerea acesteia să fie vădită prin plâns dorința ta de pocăință și împăcare cu Dumnezeu, nevoia ta nespusă de mila lui Dumnezeu. „De ar sta cineva și pe cea mai înaltă treaptă a virtuții, dacă nu se roagă simțindu-se păcătos, rugăciunea lui este lepădată de Dumnezeu”. (Sfântul Isaac Sirul)
Temeiul rugăciunii stă în aceea că omul este o ființă căzută. El năzuiește spre primirea fericirii pe care a pierdut-o și drept aceea, se roagă. Îndeletnicirea cu rugăciunea este porunca Domnului Însuși, poruncă împreunată cu făgăduința: „Cereți” ne poftește Domnul, ne poruncește Domnul, „și vi se va da; bateți și vi se va deschide; căutați și veți găsi” (Mt. 7, 7). Îndeletnicirea cu rugăciunea este îndemn al Sfântului Apostol Pavel: „Neîncetat rugați-vă” (I Tes. 5, 17).
Limanul rugăciunii este marea milostivire a lui Dumnezeu față de neamul omenesc. Să nu-ți spui în mintea ta: „Sunt păcătos; oare Dumnezeu mă va asculta?” Dacă ești păcătos, tocmai pentru tine sunt cuvintele de mângâiere ale Mântuitorului: „N-am venit să chem pe cei drepți, ci pe cei păcătoși la pocăință” (Mt. 9, 13).
Rugăciunea Domnului
-Domnul la Învierea lui Lazăr: „Iisus i-a zis: nu ți-am spus că dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu? Au ridica deci piatra, iar Iisus Și-a ridicat ochii în sus și a zis: Părinte mulțumescu-ți că M-ai ascultat” (In. 11, 41-42).
-La râul Iordanului în prezența Sfântului Ioan Botezătorul S-a rugat să plinească în locul nostru toată dreptatea (urcarea către Dumnezeu): „Și răspunzând Iisus i-a zis: Lasă acum, că astfel se cuvine ca noi să împlinim toată dreptatea. Atunci L-a lăsat” ( Mt. 3, 5).
-În timpul pătimirii: „Și S-a depărtat de ei ca la o aruncătură de piatră și îngenunchind, Se ruga zicând: Părinte de voiești depărtează paharul acesta de la mine... Dar nu voia Mea, ci voia Ta să se facă. Iar un înger din cer I s-a arătat și-L întărea. Și-n luptă cu moartea fiind, cu mai mare stăruință Se ruga. Și sudoarea Lui s-a făcut ca niște picături de sânge și cădeau pe pământ. Și ridicându-Se din rugăciune avenit la ucenici și i-a găsit adormiți de întristare și Le-a zis: De ce dormiți? Sculați-vă și vă rugați ca să nu intrați în ispită”.( Lc. 22, 41-46; Mt. 26, 39-44; Mc. 14, 32-41; In. 17, 1-26).
-Să cerem ajutor numai de la Dumnezeu, să preferăm voința Dumnezeiască voinței noastre, Iisus în grădina Ghetsimani: „Tată de este cu putință, treacă de la mine paharul acesta, dar nu cum voiesc eu, ci cum Tu voiești” ( Mt. 26, 39; Mc. 14, 36; Lc. 22, 42). Când hotărăști să faci ceva sau dorești ceva, precum și în împrejurările grele ale vieții, aruncă gândul tău la rugăciune înaintea lui Dumnezeu, cere ceea ce socoți de trebuință și de folos, dar împlinirea și neîmplinirea cererii tale las-o în seama voii lui Dumnezeu, având credință și nădejde în atotputernicia, înțelepciunea și bunătatea voii lui Dumnezeu.
-Pe Cruce Mântuitorul S-a rugat pentru că Și-a împropiat firea noastră omenească: „Iar în ceasul al nouălea a strigat cu glas mare și a zis: Eli, Eli, lama sabahtani? Adică: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?” (Mt. 27, 46; Mc. 15, 34). Mântuitorul Iisus Hristos, pentru iubirea de oameni a luat firea noastră și toate însușirile firești.
Rugăciuni folositoare creștinilor:
-Rugăciuni pentru citirea cu folos a Sfintelor Scripturi;
-Rugăciuni de umilință în fiecare post;
-Rugăciuni de pocăință;
-Rugăciuni la vreme de ispită;
-Rugăciuni pentru ușurarea sufletului la întristări, spaimă, gânduri și vise urâte;
-Rugăciuni la începerea și sfârșitul lucrului,
-Rugăciuni la ziua numelui;
-Rugăciunea credincioșilor ce se căsătoresc.
Rugăciuni de trebuință creștinului la nevoie:
-Rugăciuni la vreme de călătorie;
-Rugăciuni pentru izbăvirea de dușmani, pentru vrășmași și pentru cei aflați în necazuri și supărări;
-Rugăciuni la timp de boală;
-Rugăciuni la vreme de secetă, la necontenirea ploilor, pentru ocrotirea de grindină și potolirea stihiilor.
Rugăciuni obligatorii pentru suflet:
-Rugăciuni de mulțumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu;
-Rugăciuni pentru bunul sfârșit al vieții;
-Rugăciuni înainte de mărturisire și după mărturisire;
-Rugăciuni înainte de Sfânta Împărtășanie;
-Rugăciuni după Sfânta Împărtășanie.
Vrednicia Rugăciunii
„Vrednicia rugăciunii stă doar în calitate, nu în cantitate. Cantitatea este de lăudat doar atunci când duce la calitate. Calitatea duce întotdeauna la cantitate; cantitatea duce la calitate atunci când rugătorul se roagă cu osârdie” (Sfântul Meletie). Calitatea adevăratei rugăciuni stă în aceea ca mintea să se afle întru luare-aminte la rugăciune, iar inima să fie întru împreună simțire cu mintea.
Omul trebuie să ia aminte că de are numai rugăciunea buzelor, încă nu se roagă. Să nu se încreadă cineva în cantitatea rugăciunii, am făcut o căruță de Psaltire, de Paraclise, căci rugăciunea cantitativă îl hrănește numai pe fariseul nostru cel dinlăuntru. „Știu omule că nu știi să te rogi, îți dau un sfat; care? Roagă-te cum poți tu, dar roagă-te adeseori (des), căci din rugăciunea deasă, se naște rugăciunea de calitate” (Sfântul Macarie).
Roadele rugăciunii
Roadele rugăciunii adevărate sunt: sfânta pace a sufletului unită cu o bucurie lină, tăcută, străină de visare, de părere de sine, de izbucniri și mișcări înfierbântate; iubirea de aproapele care nu face deosebire între buni și răi, între cei vrednici și cei nevrednici, ci pentru toți solește înaintea lui Dumnezeu ca pentru sine, ca pentru mădularele proprii. Din acest fel de dragoste față de aproapele răsare cea mai curată dragoste față de Dumnezeu.
Aceste roade sunt dar al lui Dumnezeu. Ele sunt atrase în suflet cu luare-aminte și smerenia lui și sunt păzite de credincioșia lui față de Dumnezeu. Sufletul rămâne credincios lui Dumnezeu atunci când se îndepărtează de orice cuvânt, faptă si cugetare păcătoasă, atunci când se pocăiește fără întârziere pentru păcatele în care s-a lăsat atras de neputința sa.
După Părintele Cleopa roadele rugăciunii duhovnicești sunt: luarea aminte, smerenia, umilința, adunarea gândurilor, evlavia, frica de Dumnezeu, pomenirea morților, liniștirea gândurilor, căldura inimii, privirea cât mai atentă asupra greșelilor și păcătoșeniei noastre, simțirea prezenței lui Dumnezeu, dezlipirea minții noastre de lucrurile lumii acesteia, curățarea firii de către Dumnezeu prin lucrarea harului Sfântului Duh, câștigarea dragostei lui Dumnezeu.
La întrebarea „ce este rugăciunea?” Sfântul Ioan Scărarul răspunde: „Rugăciunea după calitatea sa, este petrecerea și unirea omului cu Dumnezeu. Iar după lucrare, este întărirea inimii, împăcare cu Dumnezeu, maică și totodată fiică a lacrimilor, pod peste ispite; zidul care ne apără de necazuri, sfărâmarea războaielor, lucrarea îngerilor, hrana tuturor celor fără de trup, veselia viitoare, sporirea nevăzută, hrana sufletului, luminarea minții, securea deznădejdii, nimicirea întristării, bogăția monahilor, comoara celor ce se liniștesc, îmblânzirea mâniei, oglinda sporirii duhovnicești, descoperirea așezării sufletești, povestitoarea răsplătirilor viitoare, semnul slavei” (Scara Cuv. 28 p. 367).
Pr. Nicolae Pătrăuceanu